Casa cu oglinzi!

Un bărbat, cu-a lui soție
Cam tăcuți, și cam timizi
Hotărâ să facă o casă
Căptușită cu oglinzi

Se gândeau că poate, poate
Timorarea le va trece
Dacă văd în jurul lor
Șapte, opt persoane... zece?

Începură împreună
În casă să viețuiască
Însă chipul din oglină
Nu putea ca să vorbească

Atuncia se despărțiră
Deși mult ei s-au iubit
Văzând mare lor greșeală
Căsuța și-au părăsit

Într-o zi, intră în casă
Bucuros un cățeluș
Fu pe dată înconjurat
De-un batalion de pluș

Toți zâmbeau cu limba scoasă
Atârnând pe lângă dinți
Și îl îndemnau la joacă
Cățelușii cei cuminți

Cu codițe fluturate
Pe podea se tăvăliră
Ochii lor le străluceau
De plăcere și uimire

Cățelușul cel voios
La un timp, își amintește
Că a întârziat prea mult
Și acasă se grăbește

Apoi, singurel pe stradă
Cu inima bubuind
Își zise cu bucurie
-Am să mă întorc curând

Acasă, începu să spună
La găini, și la purcei
Despre casa fermecată
Și sutele de căței

Lângă gardul de la vie
Frățioru lui nervos
Toată ziua mârâia
Supărat, morocănos. .

Hotărî atunci pe loc
Ca să vadă, cum și ce-i
Să pornească și caute
Pe acei frumoși căței

Chiar în zorii dimineții
Se porni și el să ajungă
Dar, din prag văzu deja
Că ajunse într-o junglă

Zeci de ochii și zeci de dinți
Pe dată-l înconjurară
Și cu mare răutate
De coadă îl înhățară

Apoi repede o zbughește
Drept în uliță afară
Hotărâ în gândul lui
-N-am să vin a doua oară

Morala:
Orice ai la tine în suflet
Și orice ce ai dăruit
Drag prieten vei primi
Înapoi; dar înzecit.